Fascinaţia modei italiene

mai 25, 2005

Muzeul Naţional de Artă al României Ambasada Italiei la Bucureşti Institutul Italian de Cultură Fundaţia « Sartirana Arte » - Pavia
Sala Oglinzilor
Calea Victoriei, 49-53, Bucureşti

Expoziţia cuprinde şaptezeci de ţinute vestimentare realizate de unii dintre cei mai renumiţi stilişti italieni din a doua jumătate a secolului al XX-lea (Sorelle Fontana, Fernanda Gattinoni, Gigliola şi Raffaella Curiel, Emilio Pucci, Valentino, Roberto Capucci, Gianni Versace, Pino Lancetti, Giorgio Armani, Renato Balestra, Gianfranco Ferré şi alţii).

Fundaţia Sartirana Arte, care a pus la dispoziţia Institutului Italian de Cultură aceste minunate obiecte vestimentare de colecţie, deţine unele dintre cele mai reuşite creaţii lucrate între anii 1950 şi 1990 în atelierele de croitorie ale celor mai importanţi „croitori - stilişti” italieni de după cel de-al doilea război mondial. Este vorba de haine de excepţie, inventate pentru corpul femeii – pus în valoare de aceste opere de artă - de adevăraţi maeştri care au utilizat materiale textile preţioase pe care s-au aplicat broderii elaborate, lucrate artizanal, uneori după tehnici străvechi. În aceste ateliere – adevărate laboratoare magice, în care visele femeilor au devenit realitate - Sartirana Arte a descoperit unele dintre cele mai reuşite modele aparţinând perioadei 1950 - 1990, când s-a conturat aşa-numita modă „all’italiana”. Din experimentele situate la limita dintre artă şi artizanat (anii ’50) s-a dezvoltat moda italiană de astăzi, aşa cum este cunoscută şi apreciată în întreaga lume, de la Londra la New York, de la Paris la Tokio.

O parte dintre obiectele vestimentare prezentate în această expoziţie sunt unicat şi au fost puse la dispoziţia Fundaţiei Sartirana Arte de către autorii sau posesoarele acestora, altele ţin de producţia în serie, dar aparţin tot unor firme renumite în lume, ce le-au proiectat şi oferit acelor femei care caută în haine un mod de comunicare a propriei personalităţi.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 26 mai – 26 iunie 2005.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro