Fără ură

martie 6, 2018

Începutul primăverii ne aduce mereu gânduri bune și lumină în suflete. Spiritul primăverii a fost marcat de Asociația Be You prin atelierul „Fără ură” organizat la Colegiul Național Constatin Carabella Târgoviște, care a implicat 35 de persoane, elevi din întregul liceu, cadre didactice și participanți la proiectul Erasmus+ The Power of Words. Atelierul a făcut parte din seria evenimentelor de diseminare ale proiectului.

Elevii au fost introduși în atmosfera non-formală a atelierului prin jocuri de nume, activități de cunoaștere și socializare. Atelierul a fost deschis de participanții la proiectul Erasmus+ „The Power of Words” prin împărtășirea experienței, cunoștințelor și competențelor acumulate. În continuare, tema atelierului a fost abordată prin munca în echipă, discuții de grup, dezbateri libere și brainstorming. Elevii și-au exprimat părerea despre ură, discursul instigator la ură și bullying, ajutând la definirea completă și înțelegerea acestor fenomene. Prin jocuri de imaginație tinerii s-au pus în poziția celor care agresează și a celor agresați pentru a identifica cauzele care determină declanșarea acestor fenomene, dar și consecințele pe care le provoacă pe termen scurt, mediu și lung. De asemenea, tinerii și-au împărtășit experiența de viață dând exemple de cazuri în care s-au confruntat cu aceste fenomene.

În partea a doua a atelierului, elevii s-au folosit de informațiile din activitățile anterioare pentru a realiza postere prin care să prezinte în mod creativ metode de combatere a discursului instigator la ură și a bullying-ului mai ales în mediul școlar. Rezultatul obținut și prezentarea ideilor lor a demonstrat că le pasă și că sunt dornici de  a lua atitudine pentru a reduce și combate aceste fenomene.

Ne-a bucurat foarte mult implicarea activă pe parcursul atelierului, conștientizarea acestor fenomene, curajul de a împărtăși experiențele proprii și dorința de a avea parte de mai multe activități similare.

Atelierul s-a încheiat cu un moment festiv în care le-am înmânat diplomele de participare și le-am prezentat oportunitățile viitoare oferite de Asociația Be You.

Redăm câteva din opiniile participanților:

„Cel mai mult mi-a plăcut să discut cu oamenii pe care i-am întâlnit astăzi, să aflu diferite opinii și să abordăm problema pusă în discuție. Este interesant să dezbați cu alte persoane diferitele probleme din ziua de azi. Împreună, oamenii pot rezolva orice problemă.” - Marian

„Cel mai mult mi-a plăcut faptul că activitățile i-au implicat pe toți, interesul acordat subiectului și libera exprimare permisă. Apreciez enorm că mi s-a acordat șansa să-mi înfrunt două temeri: socializarea și vorbitul în public.” - Nicoleta

„Cel mai mult mi-a plăcut activitatea în care ne-am imaginat cum este să fii agresat și cum este să fii cel care agresează. Faptul că fiecare și-a exprimat sentimentele despre aceste evenimente m-a ajutat să înțeleg cum ar trece alții peste aceste evenimente neplăcute.” - Alexandra

„Mi-au plăcut foarte mult toate discuțiile din cadrul acestei activități. Au fost interactive și ne-au ajutat în a ne descoperi pe noi.” - Diana

„Cel mai mult mi-a plăcut că a fost interactiv și fiecare persoană a socializat cu altă persoană. Pe toți ne-a unit  un interes comun și anume să oprim ura și bullying-ul.” - Dan

https://www.beyou.ml/ro/faraura

 

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » Fără ură

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro