Dana Varga, consilier de stat: Romii sunt o parte a acestei națiuni, iar cetățenii de etnie romă trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca toți ceilalți locuitori ai țării

februarie 20, 2018

In data de 20 februarie, comunitatea romă din Romania marchează implinirea a 162 de ani de la adoptarea legii pentru dezrobirea romilor. Cu această ocazie, consilierul de stat Dana Varga a transmis un mesaj din partea Executivului. - Incepand cu anul 2011, data de 20 februarie reprezintă un moment important pentru comunitatea romă din țara noastră. In urmă cu 162 de ani, domnitorul Țării Romanești, Barbu Dimitrie Știrbei, promulga actul care a stat la baza dezrobirii romilor. Actul normativ - Legiuirea pentru emancipatia tuturor țiganilor din Principatul Romanesc a insemnat pentru populația romă eliberarea din robia in care s-au aflat aproape 500 de ani. Comunitatea romă deține loc important in istoria poporului roman, fiind cea alături de care romanii au conviețuit secole de-a randul intr-o formă paşnică. Această conviețuire a influențat in mod evident și viața, dar și cultura celor două comunități. De aceea, nu putem rămane indiferenți la faptul că in țara noastră există concetățeni care nu se bucură de această deplinătate a drepturilor și libertăților, din variate motive. Nimeni nu ar trebui să sufere din cauza etniei sau din cauza prejudecăților nefondate ce se intalnesc la nivelul comunității in care trăim. Instituțiile naționale, precum și toți reprezentanții clasei politice și ai opiniei publice, au obligația de a se angaja să lupte impotriva discriminării și să imbunătățească integrarea persoanelor de etnie romă. Romii sunt o parte a acestei națiuni, iar cetățenii de etnie romă trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca toți ceilalți locuitori ai țării. Nu sunt de acord cu prejudecățile existente, uneori și in spațiul public cu privire la romi, deoarece ei au dovedit că pot avea succes intr-o lume care adesea le-a fost potrivnică. Guvernul Romaniei se va implica pentru asigurarea dreptului romilor de a-şi păstra şi dezvolta liber identitatea etnică. Suntem conștienți de provocările cu care mulți romi se confruntă in viața lor de zi cu zi, de aceea toate strategiile necesită din partea fiecăruia dintre noi un efort in a le aplica. Am nu doar speranţa, ci şi certitudinea că viitorul va fi mai bun pentru comunitatea romă. Este un drept pe care această comunitate l-a caştigat cu prisosinţă. In perioada 20 - 22 februarie, consilierul de stat Dana Varga va participa la manifestațiile organizate de reprezentanții comunității rome cu prilejul implinirii a 162 de ani de la adoptarea legii pentru dezrobirea romilor.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro