Bal mascat, activităţi creative, joacă, sănătate şi cadouri pentru copii din centre de plasament

Mai mult de 100 de copii din 5 centre de plasament din judeţul Constanţa au participat pe data de 28 octombrie la evenimentul D-ale carnavalului 2017, organizat special pentru aceştia de către Asociaţia United Hands România. Pe parcursul orelor petrecute împreună la Liceul Tehnologic Gheorghe Duca (gazda evenimentului), copiii au avut parte de un program foarte dens, cu multe activităţi distractive, creative, educative şi de socializare.

În acelaşi timp, fiecare copil a avut posibilitatea de a face ceea ce îi place, alegând din “oferta” variată de activităţi propuse de voluntari: face-painting, jocuri individuale şi pe echipă, desen şi pictură, confecţionare de măşti şi de costume de carnaval etc. S-a dansat mult, atmosfera fiind animată de trupa Fresh, ce reuneşte copii pasionaţi de dans aflaţi sub protecţie în Centrul de Plasament Delfinul din Agigea.

“Obiectivul nostru a fost să oferim o zi frumoasă cât mai multor copii din centre de plasament, un carnaval de poveste cu un mix de activităţi, astfel încât bucuria şi relaxarea activă să fie în prim-plan. Chiar dacă ne-am organizat cu atenţie pentru a ne asigura că îi vom încânta pe copii, am abordat totul cu prietenie, fără a impune un program strict: copiii au fost “la putere”, a fost o zi a lor, în care noi, prietenii adulţi, doar le-am facilitat distracţia”, au explicat reprezentanţii Asociaţiei United Hands România, care au organizat evenimentul alături de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

O implicare specială a avut LIONS Club Constanţa Balkanica, ce a participat la eveniment alături de proiectul său LEO Constanţa Gaudium. Tinerii LEO au fost alături de copii pe toată durata evenimentului, s-au implicat în atelierele de creaţie, dans şi veselie, contribuind astfel la bucuria celor mici. Mai mult decât atât, bucuria a fost amplificată prin oferirea de cadouri tuturor copiilor de către Leoaicele de la LIONS Club Constanţa Balkanica.

“Ne-a bucurat să colaborăm din nou cu succes cu Asociaţia United Hands România, iar de această dată le-am oferim copiiilor nu doar timp petrecut în mod plăcut, nu doar bucuria cadourilor, ci şi atenţie pentru sănătatea lor. Activitatea de screening oftalmologic realizată se încadrează în programul Sight First II desfăşurat la nivel mondial de către LIONS Clubs International. La nivel naţional, LIONS District 124 România desfăşoară o campanie de screening oftalmologic adresată copiilor, cu scopul de a identifica necesitatea efectuării unor controale oftalmologice amănunţite şi, ulterior, de corectare a vederii prin tratamente specifice şi ochelari, acolo unde rezultă necesar. Screeningul a fost realizat cu unul dintre dispozitivele WELCH ALLYN SPOT model VS100 aflat în patrimoniul LIONS D124 România”, au precizat oficialii LIONS Club Constanţa Balkanica.

Masa caldă de la prânz a fost servită tuturor participanţilor de către Hotel IBIS din Constanţa, companie care a fost din nou alături de copiii din centrele de plasament şi de Asociaţia United Hands România. Aşa cum deja i-a obişnuit pe constănţeni, hipermarketul Cora Brătianu s-a implicat pentru a sprijini comunitatea locală, de această dată un segment vulnerabil ce are nevoie de orice mână de ajutor. De la Cora, cei mici au primit dulciuri şi fructe, dar şi materiale pentru activităţi creative. Parteneri ai evenimentului au fost şi companiile SianImage, Euxin Marine Design S.R.L. şi Papuc Endes.

Având misiunea asumată de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru cei aflaţi în suferinţă sau care se află în diverse situaţii de risc, Asociaţia United Hands România sprijină toate persoanele ce au nevoie de ajutor, indiferent de rasă, religie, naţionalitate sau poziţie socială. United Hands colaborează cu persoane şiorganizaţii din toate mediile culturale şi etnice, fiind una dintre organizaţiile non-guvernamentale ce a reuşit să aibă continuitate în proiecte realizate în Constanţaşi în zona Dobrogea în ultimii 17 ani.

Comments

comments