Abandonul de maşini din Bucureşti

Peste 200.000 de maşini stau abandonate pe străzile din Bucureşti. Acestea nu au mai circulat de mult timp şi ocupă inutil locuri de parcare.

“Sunt peste 200.000 de maşini care nu circulă în Bucureşti, dar pot fi găsite pe domeniul public cu prelate pe ele sau dezmembrate. Aceste maşini nu se mişcă. Românul avea Dacia lui veche în 1994 şi s-a dus în Germania, şi-a luat BMW pe 600 de mărci, a circulat cu ele vreo trei ani şi după aia a apărut posibilitatea să-şi ia un Cielo nou. Iar celelalte două au fost lăsate în parcare”, a spus arhitectul şef al Sectorului 3, Ştefan Dumitraşcu, potrivit Mediafax.

Maşinile abandonate se găsesc în număr foarte mare în toate sectoarele capitalei, pe toate străzile, fie că sunt lăturalnice, fie că sunt apropiate de bulevarde. Conform Dispoziţiei nr. 2090 din 11.11.2013, vehiculele fără stăpân aflate pe domeniul public al Sectorului 4 vor fi ridicate şi transportate de către SC REMAT BUCUREŞTI SUD SA şi depozitate la sediul societăţii aflat în Şoseaua Berceni-Fort nr.5, sector 4, Bucureşti.

Maşinile fără stăpân ajung adesea, aşa cum spune şi Ştefan Dumitraşcu, “clocitoare” sau adăposturi.

 

Comments

comments