4 orașe de vizitat în Anglia împreună cu TICTrans

decembrie 15, 2017

Călătoriile reprezintă cunoaștere, experiență, și o mulțime de lucruri noi de învățat, evadarea din cotidian și din rutina de zi cu zi. Fiecare călătorie pe care o facem ne echilibrează din punct de vedere spiritual, ba chiar am putea spune că este singurul lucru pe care îl cumpărăm ce ne poate îmbogăți. Și cum fiecare dintre noi iubește să călătorească, având în minte o listă cu destinații de bifat, companiile de transport persoane spre Anglia vin în ajutorul nostru prin diverse oferte menite să ne ușureze drumul până la destinația noastră de vis. TICTrans este o astfel de companie ce ia în calcul nevoile clienților, remarcându-se prin mijloace de transport moderne ce oferă clienților călătorii cât mai plăcute. Având curse săptămânale pe întreg teritoriul Angliei, microbuzele TICTrans vă vor lăsa chiar la adresa dorită de dumneavoastră fără a plăti vreun ban în plus. Și dacă tot am stabilit problema transportului, ar fi bine să trecem în revistă și câteva orașe din Anglia ce merită a fi vizitate cel puțin o dată.

  1. Londra - Când vine vorba despre Anglia, primul lucru ce ne vine în minte drept destinație turistică este capitala acesteia, Londra. Acest oraș merită văzut în orice perioadă a anului deoarece abundă în destinații turistice. Luat drept un simbol al Londrei, London Eye este un obiectiv ce a devenit popular într-o perioadă de timp relativ scurtă, fiind vizitat de sute de mii de turiști. Obiective ca Big Ben, Palatul Buckingham, Madame Tussauds, Westminster Abbey sau Tower Bridge sunt tot atât de vizitate și admirate de turiști din întreaga lume.
  2. Brighton – Aflându-se foarte aproape de Londra, Brighton este cea mai populară stațiune a Angliei, fiind și cea mai căutată în materie de vacanțe la mare, dar bucurându-se și de atracții turistice arhitecturale.
  3. Cambridge – Dacă vreți să pășiți în Anglia de altă dată, orașul universitar Cambridge este locul perfect. Cu aerul său medieval, mândrindu-se cu cel mai mare număr de clădiri istorice perfect păstrate din Anglia, Cambridge surprinde în același timp și prin faptul că este totodata un oraș cu modern.
  4. Manchester – Oraș cunoscut atât pentru renumele său din domeniul fotbalului, cât și pentru valoarea sa cultural-istorică, Manchester atrage și prin varietatea stilurilor arhitecturale: clădiri construite în stil victorian, gotic sau contemporan.

Având o listă clară a obiectivelor pe care vrem să le vizităm, și ținând cont că în Anglia avem ce vizita, doar să avem timp suficient, ne rămâne doar să ne facem rezervare la o firmă de transport în Anglia de încredere pentru ca drumul nostru până acolo sa fie scutit de neplăceri. Cu frecvența curselor și cu acoperirea celor mai importante zone, TICTrans este o opțiune importantă ce vă poate purta spre varii destinații.

 

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » 4 orașe de vizitat în Anglia împreună cu TICTrans

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro